Putem fi “sfinți” și înainte de a muri


În viață este important să știi matematică. Nu ai văzut câte probleme întâlnești? Iar gradul de dificultate crește de la o zi la alta, exact ca la școală.

Ai momente în care crezi că nu vei putea face față, că te afli în fața unui zid de netrecut și cum îl dărâmi, descoperi un altul, mai înalt. Provocările cresc pe măsură ce înaintăm în vârstă. Nu, problemele nu se termină niciodată, noi trebuie doar să învățăm cum să le rezistăm, cum să le facem față, nu să fugim din fața lor.

Există și momente de acalmie, dar sunt ca mările adânci, nu știm ce ascund, comori pierdute de pirați sau adevărați monștri adormiți? Gândiți-vă ce ar însemna o viață fără provocări, cum ne-am mai întări spiritul?

 Se spune că oamenilor puternici li se dau cele mai grele încercări, dar unii preferă să vadă că au primit doar ce-au meritat, iar alții susțin că nu plătesc păcatele lor, ci pe ale altora.

Poate că există o fărâmă de adevăr în fiecare, nu văd însă un om dezvoltat doar pentru simplul fapt că e lipsit de griji, ajungând la o oarecare stabilitate financiară. Nici ei nu cred că dețin totul doar pentru că se pot bucura de bani, pentru că au auzit de existența unor „lucruri” ce nu pot fi plătite în vreo monedă: iubirea, sănătatea și bunăvoința lui Dumnezeu. Nu am văzut pe nimeni fericit locuind singur, chiar și într-un palat.

Pentru că oamenii au nevoie să împărtășească, au nevoie unii de alții pentru a trăi bucuria plenar. Dacă nu ai cu cine să împarți ceva, orice, ești cel mai sărac, pentru că fericirea nu scade în acest caz, ci se înmulțește cu doi. E singura operație în care împarți și, totuși, primești îndoit, la pătrat.

Dacă aveți un gând frumos, curat, împărțiți-l cu alții, dacă știți vreun secret de viață, devoalați-l, pentru a-l cunoaște și o altă persoană, altfel vă veți simți mai sărac, pentru că nu veți avea cui împărți din bucuria voastră.

Trăim într-o lume în care numai umanitatea și o mână întinsă către alta ne mai poate salva, pentru a putea ieși din vrajba și cercul vicios în care alții ne-au aruncat.

 Nu ne costă nimic să fim buni, calmi, înțelegători, gândindu-ne că am putea fi și noi, la un moment dat, într-o situație asemănătoare.

Fiți oameni și ceilalți se vor pleca în fața voastră, mai abitir decât în fața sfintelor moaște! Putem face minuni înainte ca alții să ne declare sfinți, intervenind la momentul oportun în viața altora.

Nu ne trebuie decât acea doză de umanitate, uitată sau pierdută pe undeva, în goana după acel ceva pe care nu o să-l găsim niciodată.

Am văzut recent o postare pe care, din păcate, am pierdut-o. Câțiva colegi ai unui om bolnav, voiau să se unească pentru a-l putea ajuta. Au răspuns prezent chiar și cei care nu-i mai erau aproape, plecând în altă parte, în căutarea unui loc de muncă, nu au căutat un motiv pentru a se eschiva. Și singurul lor țel era acela de a ajuta un om, greu încercat.

Cu astfel de oameni poți să ajungi departe, pentru că știi că-ți vor fi întotdeauna aproape, indiferent cât de mult sau de puțin  au. Unii dintre ei nu-și mai aminteau decât vag figura celui bolnav, dar faptul că avea nevoie de ajutor i-a mobilizat, cum rar am văzut într-o organizație stabilă. Ce aveau toți acești oameni în comun? Mult suflet și dorința de a rezolva problema altcuiva, greu încercat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *