Mi s-a spus….


Mi s-a spus să nu mă grăbesc să cresc, dar alții m-au forțat s-o fac.

Mi s-a spus să nu fiu bună cu toată lumea pentru că nu se merită, dar am încercat.

Mi s-a spus să nu mai plâng privind în urmă, dar nu aveam încă ochi pentru viitor.

Mi s-a spus să nu am încredere în oameni, dar am experimentat.

Mi s-a spus să nu rănesc pe nimeni, dar am făcut-o când nu-mi mai puteam căra în spate propriile dureri…

Mi s-a spus să nu zâmbesc, că viața este serioasă, iar eu am luat-o la mișto să văd dacă și ea știe de glumă.

Mi s-a spus să stau departe de oamenii răi, iar eu m-am aruncat în brațele lor crezând că nu o să-mi simtă greutatea. Au plecat din preajma mea mai cocoșați decât erau, purtând în mâini grămezi de măști sfărâmate.

Mi s-a spus să am grijă de mine, dar eu am ales să am grijă de alții, crezând că ei mă vor vedea la rândul lor.

Mi s-a spu să nu mă las pe mine pentru altul, dar în omul acela mi-am văzut chipul speriat.

Mi s-a spus să nu iubesc prea mult, dar abia după ce am risipit iubirea pentru toți, m-am putut întoarce la mine.

Mi s-a spus că e important să ai o casă, o masă și-un pat, când mie mi-erau suficiente două palme împreunate sub cap și gândurile plecate departe.

Mi s-a spus că viața înseamnă fericire, dar nimeni nu a știut să o definească altfel decât ca pe o stare.

Mi s-a spus că oamenii bolnavi sunt aproape morți, iar eu am simțit că acolo pulsează cel mai tare viața născută din disperare.

Ce mi s-a mai spus? Mi s-au spus multe, dar nu și că propria modalitate de a vedea lucrurile poate avea valoare. Mi s-a spus să trăiesc, dar nimeni nu mi-a spus cum…Așa că am decis să-mi croiesc propria cale, făcând exact inversul a ceea ce cândva mi-a fost spus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *