Mă regăsesc în tot ceea ce citesc, pentru că vreau să scap de “păcate”


În ultimul timp am evitat să mai scriu, am lăsat gândurile să dospească, dar am citit foarte mult. Nu cărți cu greutate, ci tot felul de materiale pe care le găsim pe net, comparând stiluri, modalități de abordare și, de ce nu, de promovare. Citesc, citesc, și, ca tot omul, în unele materiale mă și regăsesc.

De la diverși autori cu nume destul de cunoscute, pe care nu o să le vedeți în acest material, poți să afli de ce fug bărbații de femei, cum simt ei acea energie specială pe care o emiți atunci când ești de-a dreptul disperată, ce traume ai suferit în copilărie în funcție de forma corpului actual (măr, pară, clepsidră, linie), ce să faci sau să nu faci dacă vrei să-ți păstrezi partenerul și multe, multe altele care te liniștesc de-a dreptul.

Explicațiile venite din partea unor persoane mai mult sau mai puțin avizate, că doar nu stă nimeni să le verifice, te spală de orice păcate și culmea, fără canon.

Că, deh, ce vină avem noi, cei de acum, că ai noștri părinți s-au întors la muncă mult prea devreme după ce ne-au proiectat, lăsând amprenta abandonului în memoria subconștientului nostru mult prea fragil?

Relația cu părinții ne-a transformat în tot ceea ce suntem acum, sau cel puțin așa susțin psihologii, așa că avem acoperire pentru toate deviațiile ulterioare.

Ești sociopat, narcisist, manipulator, buricul pământului sau moțul de la bască? Mă-ta și cu tac-tu sunt de vină, că doar nu o să fii tu, ditamai omul ajuns la 40 de ani, care nici măcar nu-și conștientizează comportamentul.

Indiferent cine sau ce ai ajuns, există o explicație pentru toate, care duce, inevitabil, la origini. Nu, tu nu ai nicio vină, tu doar ai evoluat sub imperiul acelei dezamăgiri din copilărie, care te va urma asemeni unei umbre toată viața.

Așa ajungi să cauți permanent durerea sau fericirea, în funcție de afinități, să nu fii niciodată mulțumit sau prea încrezător în tine, să domini sau să vrei să fii dominat.

Și dacă pentru toate relele din lume există o explicație destul de plauzibilă, care  ne mai și disculpă, ce rost are să ne mai revenim?

Cei care nu înțeleg comportamentul altora nu au decât să meargă la psiholog și o să se lămurească. Ei o să încerce să se schimbe, să devină mai toleranți, mai nepăsători, lăsând drum liber celor care nici măcar nu-și dau seama că au probleme reale.

Nu vi se pare că în ultimul timp întâlnim tot mai des astfel de persoane?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *