Iubește ceea ce te face fericit!


În viața trebuie să știi ce să iubești, ca să poți fi fericit. Iubește soarele și o să te bucuri de el în fiecare dimineață, iubește florile și o să-ți iasă în cale pretutindeni, iubește oamenii, dar nu te aștepta neapărat ca și ei să te iubească.

De fapt, iubește-i ca pe soare și pe flori. În viața ta, vor fi cu siguranță și ierni geroase, în care vei crede că atât soarele, cât și florile au dispărut. Peste o perioadă de timp îți vei da însă seama, că nu pentru totdeauna.

De ce soarele și florile? Nu știu. Poate pentru că nu suport senzația de frig și lipsa fragilității, vulnerabilității, frumuseții desăvârșite.

Reflectam azi și gândeam că dacă regret ceva până acum e faptul că nu mi-am făcut timp să văd cum plesnește bobocul unei flori.

Să stau, să-l pândesc și când simt că mugurul e gata să se transforme-n floare, să nu mai plec de lângă el.

Căci acolo pulsează viața, o altă viață care va fi încântătoare pentru ochii a sute de privitori. De fapt, cred că sunt mai multe flori pe lumea asta decât persoane capabile să se oprească și să le privească, bucurându-se de adevărata lor splendoare.

Ați văzut ceva mai frumos ca o floare, un răsărit sau un apus de soare?

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *