Efectul oglinzilor-Atragem ceea ce vrem sau ceea ce suntem?


Orice om intră în relație cu un altul pentru a ajunge la sinele său. Pentru a putea vedea oglinzi pe care altfel nu le-ar recunoaște. Pentru a gestiona stări de care nu se credea capabil, pentru a se putea detesta și apoi iubi așa cum nu a mai făcut-o niciodată.

Condamnăm, urâm, ne distanțăm de ceea ce credem că detestăm pentru că aceea e partea noastră cea mai întunecată, pe care nu vrem să o acceptăm. Și suntem forțați cumva să o atingem, pentru ca apoi să ne întindem mâinile spre ea și să o îmbrățișăm cu sfială.

De ce apare deghizată în altceva sau în altcineva? Pentru că ne e mai ușor să-i catalogăm pe alții decât pe noi înșine. Ne e mai ușor să privim în jur decât în interiorul nostru, căutăm alți ochi care să ne reflecte privirea, invizibilul devenind astfel mai evident.

Suntem experți în a-i judeca pe alții după exterior și interior, dar incapabili de a ne vedea propriile defecte. Până când le depistăm la alții și încep să ne deranjeze. Atât de tare încât e necesar să ne punem întrebări, din ce în ce mai multe și mai sâcâitoare. De ce am ajuns în preajma acestui om, de ce pățesc asta, ce am de învățat de aici, care e scopul acestei experiențe? Atitudinea lui o reflectă într-adevăr pe a mea? Da, dar pe cea inconșientă, pe care noi o cosmetizăm și o scoatem premenită în lume, pe care nu vrem să o vedem cu niciun chip.

Agresiunea naște agresiune, chiar dacă manifestarea exterioară este de calm aparent. Ne va izbi fără motiv și ne va face să ne întrebăm de ce ni se întâmplă numai rele, când atitudinea noastră e mai mult decât senină. Poate că e la suprafață, dar la nivel inconștient este exact ceea ce întâlnim.

Dacă reușim să o conșientizăm și să ne apropiem de adevăr, devenim mai îngăduitori și iertători, dându-ne seama că toți ceilalți nu sunt decât expresii ale noastre pe care le-am ascuns cândva și de care vrem să scăpăm.

Până când suferința nu devine însă a noastră nu ne dăm seama că o putem proiecta asupra altora. Încetezi să faci rău când îți dai seama că îți faci rău ție de fapt, că toți suntem fațete ale aceluiasi individ, numit om.

Cât de târziu sau de devreme se petrece această conștientizare? Depinde, de toleranța la durere și de capacitatea de a o percepe și pe a altora. Și nu în ultimul rând de dorința de a întrerupe acest circuit, de a nu-l mai alimenta.

 

 

 

1 Comments

  • Vasilica (#)
    august 23rd, 2018

    Multumesc !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *