Aducem lumină sau întuneric în viața altora? Lăsăm în urmă cenușă sau praf de stele?


Fiecare om are drumul lui. Unic și irepetabil. Neted sau cu multe ocolișuri, cu urcări domoale sau coborâri abrupte, cu imagini sculptate de dorința schimbării. A sa sau a celorlalți. Putere nu avem decât asupra noastră, dar prin exemplul propriu putem stârni dorința și în cei pe care îi întâlnim întâmplător.

De fapt, noi credem că este așa, pentru că nimic, dar absolut nimic nu este întâmplător. Fiecare pas pe care îl facem, fiecare pereche de ochi pe care o zărim și fiecare om pe care-l întâlnim au să ne spună câte ceva. Uneori auzim, alteori, când vacarmul din capul nostru este prea mare, nu.

Nimeni nu știe unde duce drumul celuilalt, nici măcar cel care-l parcurge. Ne împăunăm cu calea noastră dreaptă și plină de succes, fără să bănuim măcar unde ne poate îndrepta următorul pas. Dacă va fi o treaptă spre cer sau una spre abisul sufletului.

Întâlnim tot felul de oameni în calea noastră. Nu știm care sunt lumină și care întuneric, de care să ne ferim sau pe care ar trebui să încercăm să-i mai ținem aproape. Uităm însă că nimeni nu poate fi ținut nicăieri dacă el are un alt drum, de aceea nici n-ar trebui să încercăm să-i reținem inutil. Vor pleca sau se vor da la o parte din fața noastră la momentul potrivit. După ce ne vor fi spus ce aveau de împărtășit.

Nu noi alegem, dar așa ne place să credem. Că ne îndreptăm spre bine și atragem spre noi doar acele situații favorabile, utile. Uneori atragem și contrariul, deși nu ne-am dorit. Vedem strălucirea în oameni care ascund răutatea din ei sub fețe zâmbitoare. Credem că pe toți ne conduc aceleași principii și calități morale, că suntem făcuți și modelați din același lut.

Un om rănit, înverșunat, se va comporta ca atare cu toți cei pe care îi va întâlni ulterior. Va simți nevoia să aibă propriile victime, să simtă mirosul sângelui celuilalt. Va vedea în toți dușmani aprigi, pentru simplul motiv că a fost bun cândva, iar alții și-au înfipt înfometați colții în carnea lui. E timpul să lase propriile urme.

De noi depinde dacă răspundem la rău cu rău. Problema apare atunci când răul se îndreaptă asupra altora, nu neapărat împotriva celui care ne-a rănit inițial. Lui nu-i mai putem face nimic pentru că altfel nu am fi acceptat poziția de victimă. De el ne putem doar îndepărta, lingând rănile încă supurânde.

Faptul că am suferit cândva, luând de bun un om cu potențial nociv ne poate călăuzi pe calea luptei împotriva tuturor sau a îndepărtării de oameni. Nu vom ști niciodată dacă cei care apar în viața noastră ne vor binele sau răul.

Prea puțini aplică legea binelui tot timpul și întorc și celălalt obraz celui dornic să aplice o nouă corecție. Toți vin însă cu un scop, iar concluzia o tragem prea târziu. Unii ne bucură, alții ne înșeală așteptările, dar nimeni nu ne va abate din drumul nostru. Pe care avem impresia că doar noi îl croim. Dacă lăsăm în spate praf de stele sau cenușă, nu vor ști decât cei care vor călca în urma noastră.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *